3
Nu utilizați Etrixenal pentru mai mult de o săptămână. După o săptămână de tratament cu acest
medicament, dacă durerea și umflatura persistă sau se agravează, trebuie să vă adresați medicului
dumneavoastră.
În caz de înroșire și iritații ale pielii trebuie să întrerupeţi aplicarea medicamentului, până când
aceste reacții dispar; în cazul în care aceste reacții nu dispar, adresați-vă medicului dumneavoastră.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresați-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Dacă utilizaţi mai mult Etrixenal decât trebuie
Datorită absorbției reduse a naproxen în sistemul circulator, nu există riscul de supradozaj sau
intoxicații ca urmare a aplicării topice a medicamentului.
Cu toate acestea, aplicarea necorespunzătoare sau ingerarea accidentală poate duce la reacții adverse
sistemice. În aceste cazuri, medicul va aplica măsurile terapeutice generale adoptate în mod normal
pentru tratarea intoxicației cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene.
În caz de ingerare accidentală a medicamentului trebuie să îi spuneți medicului dumneavoastră.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Afecţiuni ale pielii şi ale ţesutului de sub piele
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): poate apărea iritaţie
locală a pielii (înroșire, erupții trecătoare pe piele, mâncărime, vezicule), care este reversibilă după
oprirea tratamentului.
În cazul tratamentului îndelungat, pe o suprafață mare de piele, pot să apară reacții adverse
sistemice, de exemplu, somnolență, diaree, greață, dureri de cap, reacții de hipersensibilitate
(alergie). Reacțiile de sensibilitate la lumină sunt posibile.
Dacă apare vreuna dintre reacțiile adverse, vă rugăm să îi spuneți medicului dumneavoastră. În cazul
unor probleme respiratorii sau modificări la nivelul pielii, opriți imediat utilizarea medicamentului,
adresați-vă medicului dumneavoastră sau mergeți la cel mai apropiat spital.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt
publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro/. Raportând re
acţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Etrixenal
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A nu se păstra la frigider sau congela.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi tub.
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu utilizați acest medicament dacă observați orice modificare a aspectului sau mirosului.
După prima deschidere – a se utiliza în decurs de 6 luni.