10
Luaţi un comprimat de Yasmin în fiecare zi, dacă este necesar, cu o cantitate mică de apă. Puteţi să
luaţi comprimatele cu sau fără alimente, dar trebuie să luaţi comprimatele în fiecare zi aproximativ la
aceeaşi oră.
Blisterul conţine 21 comprimate filmate. Pe blister, fiecare comprimat este marcat cu ziua din
săptămână în care trebuie administrat. Dacă, de exemplu, veţi începe într-o zi de miercuri, luaţi un
comprimat cu MI lângă el. Urmaţi direcţia săgeţii pe bandă până când toate cele 21 comprimate au fost
luate.
În următoarele 7 zile nu veţi mai utiliza comprimate. În decursul acestor 7 zile de pauză trebuie să
apară menstruaţia (sângerare de întrerupere). De obicei, aceasta apare după 2 – 3 zile de la
administrarea ultimului comprimat.
Începeţi următorul blister în a 8-a zi după ultimul comprimat de Yasmin (după 7 zile de pauză) , chiar
dacă menstruaţia continuă. Aceasta înseamnă că veţi începe întotdeauna un blister nou în aceeaşi zi a
săptămânii şi, de asemenea, că sângerarea de întrerupere apare aproximativ în aceeaşi zi, în fiecare
lună.
Dacă utilizaţi Yasmin în acest fel, sunteţi, de asemenea, protejată împotriva sarcinii în timpul celor 7
zile când nu luaţi comprimate.
Când puteţi începe să luaţi primul blister?
• În cazul în care nu aţi utilizat contracepţie hormonală în ultima lună
Administrarea comprimatelor Yasmin trebuie să înceapă în prima zi a ciclului (adică în prima zi a
sângerării menstruale). Dacă începeţi să luaţi Yasmin în prima zi a ciclului menstrual sunteţi imediat
protejată împotriva unei sarcini. Puteţi începe, de asemenea, şi în zilele 2-5, însă, în acest caz,
asiguraţi-vă că folosiţi o metodă contraceptivă suplimentară (de exemplu, un prezervativ) pentru
primele 7 zile.
• Trecerea de la un contraceptiv hormonal oral sau contraceptiv oral combinat, inel vaginal sau
plasture transdermic
Puteţi începe administrarea Yasmin după ce aţi utilizat ultimul comprimat din blisterul actual (ultimul
comprimat ce conţine substanţă activă) din comprimatele luate anterior, sau cel târziu în ultima zi a
intervalului de pauză (sau după ultima zi de administrare a comprimatelor inactive din contraceptivul
utilizat anterior). În cazul în care treceţi de la metoda contraceptivă de tip inel vaginal sau plasture,
urmaţi sfatul medicului dumneavoastră.
Când se trece de la o metodă doar cu progesteron (comprimate numai cu progestativ, soluţie
injectabilă, implant sau dispozitiv intrauterin (DIU) cu eliberare de progestativ)
Puteţi trece oricând de la comprimate contraceptive doar cu progesteron (de la un implant sau de la
DIU din ziua în care l-aţi scos, de la soluţie injectabilă în ziua în care trebuia să faceţi următorea
injecţie), dar în toate aceste cazuri trebuie să utilizaţi măsuri de protecţie suplimentare (de exemplu, un
prezervativ) pentru primele 7 zile de utilizare a comprimatelor, dacă aveţi contact sexual.
• După un avort
Urmaţi sfatul medicului dumneavoastră.
• După ce aţi născut
După ce aţi născut puteţi începe să luaţi Yasmin după 21 până la 28 de zile. Dacă incepeţi mai târziu
de 28 de zile, trebuie să utilizaţi o metodă suplimentară (de exemplu, un prezervativ) în primele 7 zile
după începerea utilizării Yasmin.
Dacă după ce aţi născut aţi avut contact sexual înainte de a începe să luaţi Yasmin (din nou), trebuie să
vă asiguraţi că nu sunteţi gravidă sau trebuie să aşteptaţi până la următorul ciclu menstrual.