Diclofenac gel, 10 mg/g, 50 g, Fiterman

diclofenac sodic

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: FITERMAN MEDICAL

Cod produs: 5944732010928

Data expirarii: 30-09-2026

Tip: Medicament fara reteta

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Optiuni Livrare
Livrare prin curier
Produsele OTC pot fi livrate doar in București și Constanța. Pret: de la 13,09 LEI

Livrare în 1 până la 13 zile lucrătoare

13,50 LEI
> 10 în stoc Ultima actualizare: 19-11-2024 08:33:49
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat este valabil atât pentru comenzile online cât și pentru toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Diclofenac gel, 10 mg/g, 50 g, Fiterman [5944732010928]

Indicatii:
Diclofenac gel Fiterman este indicat pentru:
Tratamentul local simptomatic la adulți al durerii și inflamației:
- musculare sau osteoarticulare de origine reumatică;
- în cazul edemelor postoperatorii și posttraumatice (de exemplu entorse);
- musculare sau osteoarticulare de natură traumatică (traumatisme ușoare ale tendoanelor, mușchilor, ligamentelor etc.).

Contraindicatii:
- Nu utilizaţi Diclofenac gel Fiterman:
- dacă sunteţi alergic la diclofenac, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precauţii:
Înainte să utilizaţi Diclofenac gel Fiterman, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentului medical.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
În primele 5 luni de sarcină puteţi să utilizaţi Diclofenac Fiterman numai la recomandarea medicului, dacă este absolut necesar. Începând din luna a 6-a, nu utilizaţi Diclofenac Fiterman.
Se recomandă evitarea utilizării Diclofenac Fiterman la femeile care alăptează. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Diclofenac Fiterman nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 
 
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Se administrează doar la adulți, de 3-4 ori pe zi, la nivelul zonei afectate. Doza administrată la fiecare aplicare variază în funcție de suprafața zonei afectate, fiind de aproximativ 2-4 g gel (corespunzător la aproximativ 5-10 cm gel). 

Pentru a realiza absorbția gelului, se efectuează un masaj ușor și prelungit la nivelul zonei dureroase și/sau inflamate. Cu excepția unor cazuri strict recomandate, în cazul traumatismelor de țesuturi moi sau reumatismului abarticular, gelul nu trebuie utilizat mai mult de 14 zile, iar în cazul durerilor din artrite, pe o perioadă mai mare de 28 zile.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este diclofenac sodic. Fiecare gram de cremă conţine 10 mg de diclofenac sodic.
- Celelalte componente sunt: levomentol, alcool cetostearilic emulgator tip A, parafină lichidă, glicerol, octildodecanol, p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-hidroxibenzoat de n-propil (E216), apă purificată, etanol 96%. 

Prezentare:
50 g

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Diclofenac gel 10 mg/g 50 g Fiterman(diclofenac sodic) face parte din grupa medicament:antiinflamatoare nesteroidiene (ains) , contine substanța activă:diclofenac si poate fi utilizat in baza recomandarii medicului in afecțiuni medicale cum ar fi:hernia de disc, tendinita, spondiloza cervicala, reumatismul, poliartrita reumatoida, torticolis, artrita, coxartroza, cifoza, bursita, artroza (osteoartrita) si are indicații in:durere, intindere musculara, luxatii (dislocarea articulatiei), crampe musculare (cârcei), entorse.
Informatii utile despre Diclofenac gel, 10 mg/g, 50 g, Fiterman gasiti in articolele: Podiatria.
Informatii utile: Podiatria
Substanța activă: Diclofenac
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Specificatie Valori
Categorie Traumatisme si dureri musculare, Traumatisme
Brand Fiterman Medical
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5944732010928
Tip produs Medicament fara reteta
Data de expirare 2026-09-30

Diclofenac gel, 10 mg/g, 50 g, Fiterman [5944732010928]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2094/2009/01-02-03 Anexa 1`
Prospect
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
DICLOFENAC FITERMAN 10 mg/g, gel
Diclofenac sodic
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante
pentru dumneavoastră.
Acest medicament este disponibilfără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să
utilizaţi Diclofenac Fiterman cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se
îmbunătăţesc după 5 zile.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ
nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
1.Ce este Diclofenac Fitermanşi pentru ce se utilizează
2.Înainte să utilizaţi Diclofenac Fiterman
3.Cum să utilizaţi Diclofenac Fiterman
4.Reacţii adverse posibile
5.Cum se păstrează Diclofenac Fiterman
6.Informaţii suplimentare
1. CE ESTE DICLOFENAC FITERMAN ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Diclofenac Fiterman conţine ca substanţă activă diclofenac care face parte din clasa de
medicamente cunoscute sub denumirea de antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) de uz local.
Este utilizatîn tratamentul local simptomatic la adulţi pentru reducerea durerii şi inflamaţiei:
- musculare sau osteoarticulare de origine reumatică;
- în cazul edemelor postoperatoriişi posttraumatice (de exemplu entorse);
- musculare sau osteoarticulare de natură traumatică (traumatisme uşoare ale tendoanelor,
muşchilor, ligamentelor etc.).
2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢIDICLOFENAC FITERMAN
Nu utilizaţi Diclofenac Fiterman
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la diclofenac sodic, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau
la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;
2
-dacă aveţi leziuni cutanate, cum sunt: dermatoze umede, eczeme, leziuni infectate, arsuri, plăgi;
-dacă aţi avut crize de astm bronşic, urticarie sau rinită alergică la acid acetilsalicilic sau la alte
antiinflamatoare nesteroidiene;
-dacă sunteţi în ultimele 4 luni de sarcină.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Diclofenac Fiterman
-nu aplicaţi Diclofenac Fitermanla nivelul mucoaselor, mai ales la nivel ocular; nu aplicaţi
Diclofenac Fiterman la nivelul unor zone cu leziuni sau plăgi ale pielii.
-dacă apare o erupţie pe pieledupă aplicarea diclofenacului, întrerupeţi imediat tratamentul;
-nu aplicaţi Diclofenac Fiterman la nivelul unor suprafeţe întinsede piele şi timp îndelungat
deoarece nu poate fi exclusă apariţia reacţiilor adverse generale, cunoscute în cazul formelor orale
de diclofenac.
-dacă utilizaţi Diclofenac Fiterman timp îndelungat: trebuie să purtaţi mănuşi când aplicaţi gelul.
Nu aplicaţi Diclofenac Fiterman sub pansament ocluziv.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent
orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Utilizarea împreună cu alte AINS, inclusiv cu diclofenac, poate creşte riscul apariţiei reacţiilor
adverse.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.
În primele 5 luni de sarcină puteţi să utilizaţi Diclofenac Fiterman numai la recomandarea
medicului, dacă este absolut necesar. Începând din luna a 6-a, nu utilizaţi Diclofenac Fiterman.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Diclofenac Fiterman nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Diclofenac Fiterman
Acest medicament conţine p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de n-propil care pot
provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
3. CUM SĂ UTILIZAŢIDICLOFENAC FITERMAN
Diclofenac Fiterman este destinat administrării pe piele.
Adulţi
Diclofenac Fiterman se administrează de 3 - 4 ori pe zi la nivelul zonei afectate. Doza
administrată la fiecare aplicare variază în funcţie de suprafaţa zonei afectate, fiind de aproximativ
2 - 4 g gel (corespunzător la aproximativ 5 - 10 cm gel).
Pentru a realiza absorbţia geluluiefectuaţi un masaj uşor şi prelungit la nivelul zonei dureroase
şi/sau inflamate.
După fiecare aplicare, spalaţi atent mâinile.
Cu excepţia unor cazuri strict recomandate, în cazul traumatismelor de ţesuturi moi sau
reumatismului abarticular, gelul nu trebuie utilizat mai mult de 14 zile, iar în cazul durerilor din
artrite, pe o perioadă mai mare de 28 zile.
3
Dacă după 5 zile de tratament nu observaţi ameliorarea manifestărilor sau acestea se agravează,
trebuie să vă prezentaţi la medic care va reevalua tratamentul.
Copii şi adolescenţi
Diclofenac Fiterman nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi, datorită lipsei
datelor privind siguranţaşi eficacitatea.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Diclofenac Fiterman
În cazul administrării Diclofenac Fiterman, este puţin probabil să apară supradozaj. Totuşi, în
acest caz, suprafaţa pe care s-a aplicat gelul trebuie spălată cu o cantitate mare de apă. În cazul
ingestiei accidentale a unei cantităţi de gel, cantitatea de diclofenac poate fi suficientă pentru a
apărea manifestările unui supradozaj (de exemplu 100 g gel conţin 1000 mg diclofenac sodic);
adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, sau departamentului de primire urgenţe al celui
mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să utilizaţi Diclofenac Fiterman
Dacă aţi uitat să aplicaţi o doză, aplicaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu aplicaţi o doză dublă
pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Diclofenac Fiterman
Diclofenac Fiterman se utilizează numai la nevoie. Puteţi opri tratamentul imediat ce vă simţiţi
bine.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Diclofenac Fitermanpoate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar
la toate persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente:
care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente:
care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente:
care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare:
care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
Foarte rare:
afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută
care nu poate fi estimată din datele disponibile
Frecvente: erupţii trecătoare pe piele,eczemă, roşeaţă, dermatită (inclusiv dermatită de contact);
Rare: dermatită buloasă,manifestări alergice pe piele cu mâncărime sau roşeaţă localizată;
Foarte rare: erupţii trecătoare pe piele însoţite de băşici cu puroi, reacţii alergice pe piele, crize de
astm bronşic în special la pacienţii cu alergie la antiinflamatoare nesteroidiene, umflare a feţei,
limbii, laringelui, reacţii de tip anafilactic, reacţii de fotosensibilitate.
Alte reacţii adverse generale frecvente la antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu: digestive şi
renale) pot să apară în caz de absorbţie crescută a diclofenacului sodic prin piele, în următoarele
situaţii: cantitate mare de gel aplicată, suprafaţă largă de aplicare, prezenţă a unor leziuni pe piele,
durată lungă a tratamentului şi utilizare de pansamente ocluzive.
4
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravăsau dacăobservaţi orice reacţie adversă
nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ DICLOFENAC FITERMAN
Nu utilizaţi Diclofenac Fiterman după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi
farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor
ajuta la protejarea mediului.
6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Diclofenac Fiterman
-Substanţa activă este diclofenacul sodic. Un gram gel conţine diclofenac sodic 10 mg.
-Celelalte componente sunt: levomentol, carbomer 980, trietanolamină, p-hidroxibenzoat de
metil, p-hidroxibenzoat de n-propil, etanol, apă purificată.
Cum arată Diclofenac Fiterman şi conţinutul ambalajului
Diclofenac Fiterman se prezintă sub formă demasă semisolidă, omogenă, cu aspect translucid,
incoloră, cu miros caracteristic de mentol.
Este disponibil în cutii cu un tub din Al a 25 g, 45 g sau 100 g gel.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
S.C. Fiterman Pharma S.R.L.
Str. Moara de Foc nr.35, Iaşi, România
Producătorul
S.C. FITERMAN PHARMA S.R.L.
DJ 249E Km 0,9, sat Tomeşti, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, România
Acest prospect a fost aprobat în Aprilie, 2013
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Diclofenac gel, 10 mg/g, 50 g, Fiterman pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  19-11-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Fiterman Medical

Vezi Politica de confidentialitate date personale