Alka-Seltzer, 324 mg, 10 comprimate efervescente, Bayer

dureri de cap, dentare, faringiene, menstruale, musculare și articulare, dureri de spate

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: BAYER

Cod produs: 5948912000426

Data expirarii: 31-03-2027

Tip: Medicament fara reteta

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Optiuni Livrare
Livrare prin curier
Produsele OTC pot fi livrate doar in București și Constanța. Pret: de la 13,09 LEI

Livrare în 1 până la 4 zile lucrătoare

24,50 LEI
> 10 în stoc Ultima actualizare: 22-12-2024 15:09:33
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat este valabil atât pentru comenzile online cât și pentru toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Alka-Seltzer, 324 mg, 10 comprimate efervescente, Bayer [5948912000426]

Indicatii:
Alka-Seltzer este indicat pentru tratamentul simptomatic al durerilor de cap, dentare, faringiene, menstruale, musculare și articulare, durerilor de spate, reumatice și artritice minore. Este indicat, de asemenea, pentru tratamentul simptomatic al durerii și febrei din guturaiul comun și gripă. Este indicat în tratamentul simptomatic al cefaleelor însoțite de tulburări gastrice.

Contraindicatii:
Nu luaţi Alka-Seltzer dacă:
- sunteţi alergic la acidul acetilsalicilic sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Alka-Seltzer, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea figravidă sau intenţionaţisă rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Trebuie să spuneţimedicului dumneavoastră dacă în timpul unei perioade de tratament cu Alka-Seltzer rămâneţi gravidă. Alka-Seltzernu trebuie utilizat în primul şi al doilea trimestru de sarcină fără să întrebaţi medicul dumneavoastră. Alka-Seltzer nu trebuie utilizat în ultimele trei luni de sarcină, datorită unui risc crescut al complicaţiilor pentru mamă şi făt în timpul naşterii.
Alăptarea:
Mici cantităţi de acid acetilsalicilic şi de metaboliţi ai săi trec în laptele matern. Deoarece nu s-au raportat efecte nocive asupra sugarilor, în general, nu este necesar să se oprească alăptarea în cazul utilizării medicamentului pe termen redus, la dozele recomandate pentru dureri sau febră. Totuşi, dacă utilizarea pe termen lung şi/sau în doze mari (mai mult de 8 comprimate efervescente pe zi) a fost prescrisă în cazuri izolate, pacienta trebuie să întrerupă alăptarea

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Alka-Seltzer nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Alka-Seltzer conţine 477 mg sodiu pentru un comprimat efervescent, fapt ce trebuie luat în considerare de către pacienţii care ţin o dietă fără sare.

Mod de administrare:
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Adulți: Doză unică: 2 comprimate efervescente.
Doza zilnică: până la 8 comprimate efervescente.
Doza unică poate fi luată la interval de 4-8 ore dacă este necesar, până la maxim 4 doze pe zi. În cazul pacienților cu funcții heaptice și renale afectate, dozele trebuie reduse sau trebuie mărit intervalul de dozare.

Pentru pacienții aflați în dietă cu un conținut scăzut de sodiu: 1 comprimat efervescent conține 445 mg sodiu.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
Un comprimat efervescent conține 324 mg acid acetilsalicilic și excipienți: acid citric, bicarbonat de sodiu, povidon 25, dimeticon, silicat de calciu, docusat de sodiu, benzoat de sodiu, zaharină sodică, arome. Conține 445 mg sodiu.

Prezentare:
10 comprimate efervescente
 
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Alka-Seltzer 324 mg 10 comprimate efervescente Bayer(dureri de cap, dentare, faringiene, menstruale, musculare și articulare, dureri de spate) face parte din grupa medicament:analgezice antipiretice , contine substanța activă:acid acetilsalicilic si poate fi utilizat in baza recomandarii medicului in afecțiuni medicale cum ar fi:spondiloza cervicala, sindromul de tunel carpian, sciatica, reumatismul, prostatita, tendinita, migrena, coxartroza, cifoza, bursita, artroza (osteoartrita), apendicita si are indicații in:intindere musculara, entorse, durere, luxatii (dislocarea articulatiei).
Informatii utile despre Alka-Seltzer, 324 mg, 10 comprimate efervescente, Bayer gasiti in articolele: Mahmureala, Sindrom premenstrual, Raceala versus Gripa: Diferentele dintre gripa si raceala, Febra, Frisoane, Nevralgia intercostala.
Specificatie Valori
Categorie Analgezice
Brand Bayer
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5948912000426
Tip produs Medicament fara reteta
Data de expirare 2027-03-31

Alka-Seltzer, 324 mg, 10 comprimate efervescente, Bayer [5948912000426]

1
AUTORIZATIE DE PUNERE PE PIATĂ Nr. 7880/2015/01 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Alka-Seltzer 324 mg comprimate efervescente
Acid acetilsalicilic
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece
conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
-Dacă manifestaţi oricereacţii adverse, adresaţi- medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
-Dacă după 3-5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Alka-Seltzer şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Alka-Seltzer
3. Cum să luaţi Alka-Seltzer
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Alka-Seltzer
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Alka-Seltzer şi pentru ce se utilizează
Ca analgezic şi antipiretic:
-combaterea durerilor de intensitate slabă sau moderată, în cefalee, mialgii, dureri reumatice
articulare şi periarticulare, nevralgii, dureri dentare, dismenoree;
-combaterea febrei.
Ca antiinflamator:
-combaterea fenomenelor inflamatorii în reumatismul poliarticular acut;
-atenuarea inflamaţiei articulare în poliartrita reumatoidă
Dacă după 3-5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte săluaţi Alka-Seltzer
Nu luaţi Alka-Seltzer dacă:
- sunteţi alergic la acidul acetilsalicilic sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la punctul 6).
- aveţi ulcer gastric sau duodenal activ;
- aveţi tendinţă de sângerare crescută (diateză hemoragică);
- aveţi antecedente de astm bronşic indus de administrarea salicilaţilor sau a substanţelor cu acţiune
similară, în special antiinflamatoare nesteroidiene;
- sunteţi în ultimul trimestru de sarcină
- aveţi insuficienţă hepatică gravă;
- aveţi insuficienţă renală gravă;
2
- aveţi insuficienţă cardiacă decompensată.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţiAlka-Seltzer, adresaţi-medicului dumneavoastră sau farmacistului, dacăaveţi:
- hipersensibilitate la alte antiinflamatoare nesteroidiene, la antireumatice şi alţi alergeni;
- insuficienţă hepatică severă sau afecţiuni renale preexistente;
- pacienţi cu antecedente de tulburări gastrointestinale (antecedente de ulcer gastric sau duodenal, inclusiv
ulcer cronic sau recurent sau antecedente de hemoragii gastrointestinale);
- dispozitive intrauterine;
- insuficienţă cardiacă decompensată;
- deficit congenital de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază.
Pacienţii cuastm bronşic, alergie la polen, rinită alergică, polipi nazali sau infecţii cronice ale tractului
respirator (în special dacă sunt însoţite de stări febrile) sau care sunt hipersensibili la orice tip de analgezice,
antiinflamatoare nesteroidiene sau antireumatice prezintă risc de atac astmatic (intoleranţă la analgezice/astm
indus de analgezice) dacă utilizează Alka-Seltzer. Aceşti pacienţi trebuie să discute cu medicul înainte de a
utiliza acest produs. Acelaşi lucru este valabil pentru pacienţii care prezintă reacţii de hipersensibilitate
(alergice) şi la alte substanţe sub forma unor reacţii cutanate, prurit sau urticarie.
Înaintea oricărei intervenţii chirurgicale, medicul sau stomatologul trebuie informat privind utilizarea Alka-
Seltzer.
Medicamentele ce conţin acid acetilsalicilic trebuie să fie utilizate în cazul copiilor şi adolescenţilor cu stări
febrile numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic, datorită posibilităţii
apariţiei sindromului Reye, o afecţiune rară, dar severă.
Acidul acetilsalicilic scade excreţia de acid uric putând declanşa criza de gută la pacienţii cu excreţie redusă
de acid uric.
Nu trebuie utilizate doze mari de Alka-Seltzerpentru perioade mari de timp fără recomandarea medicului.
Alka-Seltzer împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte
medicamente.
Asocieri contraindicate
Este contraindicată asocierea acidului acetilsalicilic cu metotrexatul utilizat în doze ≥ 15 mg/săptămână,
datorită creşterii toxicităţii hematologice a metotrexatului (în general, antiinflamatoarele scad clearance-ul
renal al metotrexatului şi salicilaţii deplasează metotrexatul de pe locurile de legare de proteinele
plasmatice).
Asocieri care necesită precauţie, cu:
- metotrexatul utilizat în doze < 15 mg/săptămână (în general, antiinflamatoarele scad clearance-ul renal al
metotrexatului şi salicilaţii deplasează metotrexatul de pe locurile de legare de proteinele plasmatice);
- anticoagulantele, de exemplu cumarinice, heparine - risc crescut hemoragic datorită inhibării de către acidul
acetilsalicilic a funcţiei plachetare, leziunilor mucoasei gastroduodenale şi deplasării anticoagulantelor orale
de pe locurile de legare de proteinele plasmatice;
- alte antiinflamatoare nesteroidiene în combinaţie cu salicilaţi în doze mari ( 3 g pe zi) - risc crescut de
ulcer şi hemoragii gastro - intestinale datorită efectului sinergic;
- uricozuricele cum sunt benzbromarona, probenecidul - scăderea efectului uricozuric (competiţie la nivelul
eliminării tubulare renale a acidului uric);
- digoxina creşterea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei datorită scăderii excreţiei renale;
- antidiabeticele, cum sunt insulina, sulfonilureele potenţarea efectului de scădere a glicemiei la doze mari
de acid acetilsalicilic, datorită acţiunii hipoglicemiante a aciduluiacetilsalicilic şi deplasării sulfonilureei de
pe locurile de legare de proteinele plasmatice;
- sulfamidele şi combinaţiile sulfonamidice, de exemplu sulfametoxazol, trimetoprim;
- tromboliticele sau alte antiplachetare, de exemplu, ticlopidina - risc hemoragic crescut;
3
- diureticele - asocierea cu acidul acetilsalicilic în doze ≥ 3 g pe zi scade filtrarea glomerulară datorită
scăderii sintezei renale de prostaglandine;
- glucocorticoizii sistemici, cu excepţia hidrocortizonului utilizat ca terapie de substituţie în boala Addison -
în timpul tratamentului cu glucocorticoizi scad concentraţiile plasmatice de salicilaţi datorită eliminării
crescute a salicilaţilor de către glucocorticoizi, cu risc de supradozaj cu salicilaţi la întreruperea acestui
tratament;
- inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IEC) - acidul acetilsalicilic la doze ≥ 3 g pe zi scade
filtrarea glomerulară datorită inhibării prostaglandinelor vasodilatatoare; în plus, acidul acetilsalicilic scade
efectul antihipertensiv;
- acidul valproic acidul acetilsalicilic creşte toxicitatea acidului valproic datorită deplasării sale de pe
locurile de legare de proteinele plasmatice;
- triiodotironina, un medicament pentru tratarea hipotiroidiei;
Alka-Seltzer împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Acest medicament nu trebuie administrat împreună cu alcoolul etilic, datorită riscului crescut de leziuni la
nivelul mucoasei gastrointestinale şi de creştere a timpului de sângerare, datorită efectelor aditive ale
acidului acetilsalicilic şi alcoolului.
Sarcina , alăptareaşi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea figravidă sau intenţionaţisă rămâneţi gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Trebuie să spuneţimedicului dumneavoastră dacă în timpul unei perioade de tratament cu Alka-Seltzer
rămâneţi gravidă. Alka-Seltzernu trebuie utilizat în primul şi al doilea trimestru de sarcină fără să întrebaţi
medicul dumneavoastră. Alka-Seltzer nu trebuie utilizat în ultimele trei luni de sarcină, datorită unui risc
crescut al complicaţiilor pentru mamă şi făt în timpul naşterii.
Alăptarea
Mici cantităţi de acid acetilsalicilic şi de metaboliţi ai săi trec în laptele matern. Deoarece nu s-au raportat
efecte nocive asupra sugarilor, în general, nu este necesar să se oprească alăptarea în cazul utilizării
medicamentului pe termen redus, la dozele recomandate pentru dureri sau febră. Totuşi, dacă utilizarea pe
termen lung şi/sau în doze mari (mai mult de 8 comprimate efervescente pe zi) a fost prescrisă în cazuri
izolate, pacienta trebuie să întrerupă alăptarea
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Alka-Seltzer nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Alka-Seltzer conţine 477 mg sodiu pentru un comprimat efervescent, fapt ce trebuie luat în considerare de
către pacienţii care ţin o dietă fără sare.
3. Cum să luaţiAlka-Seltzer
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus
medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul saucu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
ALKA-SELTZER nu trebuie administrat pentru mai mult de 3-5 zile fără a se consulta medicul.
Adulţi
Pentru efectul analgezic şi antipiretic se administrează 1 – 2 comprimate efervescente de ALKA-
SELTZER( în medie 500 mg acid acetilsalicilic) repetând în funcţie de necesităţi la intervale de 4
ore, fără să se depăşească doza zilnică maximă de 9 comprimate efervescente.
4
Pentru efectul antiinflamator se administrează 9 – 12 comprimate efervescente de ALKA-SELTZER
(în medie 3 - 4 g acid acetilsalicilic) pe zi, în administrare fracţionată, la intervale de 6 ore, fără să
se depăşească doza zilnică maximă de 12 comprimate efervescente.
Copii sub 10 ani
Administrarea pentru efectele analgezice şi antipiretice din cadrul afecţiunilor virale se face la
indicaţia medicului şi sub stricta lui supraveghere.
Copii peste 10 ani
Doza zilnică recomandată de acid acetilsalicilic la copii este de 30 - 50 mg/kg fracţionată în 4-6
prize.
Pentru efectul analgezic şi antipiretic se administrează câte 324 mg acid acetilsalicilic
(1 comprimat efervescent ALKA-SELTZER), repetând în funcţie de necesităţi la intervale de
4 - 8 ore, fără să se depăşească doza zilnică maximă de 6 comprimate efervescente.
Pentru efectul antiinflamator în reumatismul poliarticular acut se administrează
85 - 100 mg acid acetilsalicilic/kg şizi (fără a depăşi 3 g pe zi), fracţionat, la intervale de
4 - 6 ore, timp de 20 - 30 zile; în continuare se administrează2/3 din doza de atac 10 - 20 zile, apoi
1/2 1/3 alte 30 - 40 zile.
Mod de administrare
Comprimatele efervescente se dizolvă într-un pahar cu apă înainte de administrare.
Dacă luaţi mai mult Alka-Seltzer decât trebuie
Ameţeala şi ţiuitul în urechi (tinitusul), în special la copii şi vârstnici, pot indica o intoxicaţie gravă. Spuneţi
imediat medicului dumneavoastră dacă bănuiţi un supradozaj cu Alka-Seltzer. Medicul va decide asupra
măsurilor necesare în funcţie de gravitatea supradozajului (intoxicaţiei).
Dacă uitaţi să luaţi utilizaţi Alka-Seltzer
Dacă aţi omis o doză, administraţi-o cât mai curând posibil, fără a dubla doza; continuaţi
tratamentul aşa cum a fost prezentat mai sus sau aşa cum v-a prescris medicul dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţii gastrointestinale
- dureri abdominale, pirozis, greaţă, vărsături;
- hemoragii gastrointestinale manifeste (hematemeză-vărsături cu sânge, melenă-scaune cu sânge) sau oculte
care pot produce anemie feriprivă; aceste hemoragii sunt mai frecvente la doze mari;
- ulcer gastro-duodenal complicat, în anumite cazuri, cu perforaţie.
S-au descris cazuri izolate de tulburări ale funcţiei hepatice (creşterea transaminazelor), renale şi
hipoglicemie.
Efecte asupra sistemului nervos central
De obicei, ameţeala şi tinitusul reprezintă simptome ale supradozajului.
Reacţii hematologice
5
Datorită efectului asupra agregării plachetare, acidul acetilsalicilic poate fi asociat cu un risc crescut de
sângerare.
Reacţii de hipersensibilitate
Urticarie, reacţii cutanate, reacţii anafilactice, astm bronşic, edem Quincke.
Dacă prezentaţi alte reacţii adverse decât cele menţionate în acest prospect, spuneţi medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
Ce trebuie făcut dacă apare oricare dintre reacţiile adverse menţionate mai sus?
Dacă apare oricare dintre reacţiile menţionate mai sus nu mai utilizaţi Alka-Seltzer. Spuneţi medicului
dumneavoastră, pentru ca acesta să poată determina gravitatea reacţiilor adverse şi să decidă asupra
măsurilor necesare. Trebuie să întrerupeţi utilizarea Alka-Seltzer la primele semne de hipersensibilitate.
Orice apariţie a scaunelor negre (scaune ca păcura, semn al hemoragiei gastrice) trebuie comunicată imediat
medicului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile
adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Alka-Seltzer
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă
la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cumsă
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Alka-Seltzer
- Substanţa activă este acidul acetilsalicilic; fiecare comprimat efervescent conţine 324 mg acid
acetilsalicilic
- Celelalte componente sunt: hidrogenocarbonat de sodiu, acid citric anhidru, polividonă K25,
dimeticonă/silicat de calciu, decusat de sodiu/benzoat de sodiu, zaharină sodică, aromă de lămâie, aromă de
lime.
Cum arată Alka-Seltzer şi conţinutul ambalajului
Se prezintă sub formă de comprimate efervescente rotunde, de culoare albă, marcate pe o faţă cu „Alka
Seltzer”.
Se găseşte în cutii cu 5 plicuri multistratificate din hârtie PE-Al/Surlin a câte 2 comprimate efervescente.
6
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
BAYER S.R.L.
Șos. București-Ploiești nr. 1A, clădire B, etaj 1
Sector 1, 013681 București, România
Fabricantul
BAYER BITTERFELD GmbH,
Salegaster Chausse, 06803 Greppin,
Germania
Acest prospect a fost revizuit în iulie 2019.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Alka-Seltzer, 324 mg, 10 comprimate efervescente, Bayer pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  22-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Bayer

Vezi Politica de confidentialitate date personale