Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Panadol rapid 500mg, 12 comprimate, Gsk

Cod bare: 5949040100996
Data expirarii: 31-10-2023
Document:
Optiuni Livrare
Livrare la usa in Bucuresti si Constanta
Pret: de la 17.85 RON
Pret: de la 0.50 RON
3.00 RON
> 30 în stoc, acum 2 minute
Disponibilitate in locatii:
  • Dristor : Disponibil
  • Rahova : Disponibil
  • Plaza Romania : Disponibil
  • Barbu Vacarescu : Disponibil
  • Vivo Constanta : Disponibil
Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online, pretul din fiecare punct de lucru putand varia.

Panadol rapid 500mg, 12 comprimate, Gsk [5949040100996]

Proprietati:
Panadol Rapid 500 mg calmeaza rapid si eficient durerile de cap, migrenele, durerile de spate, durerile de dinti, durerile reumatice si musculare, durerile menstruale.
Panadol Rapid grabeste dizolvarea comprimatelor, comparativ cu comprimatele obisnuite de paracetamol, cu ajutorul unui complex de excipienti obtinut printr-o tehnologie denumita Optizorb TM. Aceasta tehnologie se regaseste in compozitia comprimatelor filmate de Panadol Rapid.
Panadol Rapid a fost dezvoltat pentru a imbunatati dizolvarea comprimatelor si a oferi o absorbtie initiala rapida a paracetamolului, comparativ cu comprimatele obisnuite de paracetamol.
Este indicat pentru tratamentul simptomatic al durerilor de intensitate usoara-moderata. Panadol Rapid calmeaza rapid si eficient durerile de cap, migrenele, durerile de spate, durerile de dinti, inclusiv cele aparute dupa efectuarea unor proceduri stomatologice/extractii dentare, durerile musculare, durerile menstruale, nevralgiile, durerile articulare - inclusiv cele din osteoartrita si boli reumatice, durerile in gat, febra si durerea postvaccinala.

Panadol, de asemenea, inlatura disconfortul din raceli, Gripa, durerile de gat si scade febra.

Contraindicatii:
A nu se administra concomitent cu alte produse care contin paracetamol. Daca sunteti alergic la paracetamol, nu luati Panadol.
In cazul unor afectiuni renale sau hepatice grave sau in cazul administrarii altor medicamente (metoclopramid, domperidon, colestiramina) consultati medicul inainte de a lua Panadol. In cazul unui tratament cu anticoagulante, daca aveti nevoie sa luati zilnic un analgezic pe o perioada indelungata, puteti sa luati in mod ocazional paracetamol.
Daca sunteti insarcinata, consultati medicul inainte de a lua Panadol.

Compozitie:
Fiecare comprimat contine 500 mg paracetamol.
Panadol contine paracetamol - analgezic (combate durerea) si antipiretic (reduce febra).
Panadol nu irita stomacul.
Comprimatele au forma alungita, fiind usor de inghitit.

Mod de administrare:
Adulti: se recomanda 2 comprimate de 1-4 ori pe zi.
Administrarea nu se repeta la un interval mai mic de 4 ore.
A nu se depasi 8 comprimate in 24 de ore. Copii (intre 6 si 12 ani): se recomanda 1/2 comprimat pana la 1 comprimat de 1-4 ori pe zi.
A nu se administra mai mult de 4 comprimate in 24 de ore.
A nu se administra copiilor mai mult de 3 zile fara avizul medicului.
A nu se administra copiilor sub varsta de 6 ani fara avizul medicului.
Daca simptomele persista, consultati medicul. A nu se depasi doza stabilita.
In cazul depasirii dozei recomandate, consultati imediat medicul, chiar daca nu va simtiti rau.

Prezentare:
12 comprimate



Panadol rapid 500mg, 12 comprimate, Gsk [5949040100996]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5936/2013/01-18 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Panadol Rapid 500 mg comprimate filmate
Paracetamol
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece
conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
-Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
-Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Panadol Rapid şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Panadol Rapid
3. Cum să luaţi Panadol Rapid
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Panadol Rapid
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Panadol Rapid şi pentru ce se utilizează
Panadol Rapid conţine paracetamol care este analgezic (combate durerea) şi antipiretic (reduce febra).
Panadol Rapid grăbeşte dizolvarea comprimatelor, comparativ cu comprimatele obişnuite de paracetamol, cu
ajutorul unui complex de excipienţi obţinut printr-o tehnologie denumită Optizorb TM. Această tehnologie se
regăseşte în compoziţia comprimatelor filmate de Panadol Rapid.
Panadol Rapid a fost dezvoltat pentru a îmbunătăţi dizolvarea comprimatelor şi a oferi o absorbţie iniţială
rapidă a paracetamolului, comparativ cu comprimatele obişnuite de paracetamol.
Este indicat pentru tratamentul simptomatic al durerilor de intensitate uşoară-moderată. Panadol Rapid
calmează rapid şi eficient durerile de cap, migrenele, durerile de spate, durerile de dinţi, inclusiv cele apărute
după efectuarea unor proceduri stomatologice/extracţii dentare, durerile musculare, durerile menstruale,
nevralgiile, durerile articulare - inclusiv cele din osteoartrită şi boli reumatice, durerile în gât, febra şi durerea
postvaccinală.
Înlătură, de asemenea, disconfortul din răceală şi gripă şi scade febra.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Panadol Rapid
Panadol Rapid conține paracetamol. Dacă luați o cantitate prea mare de paracetamol vă puteți afecta grav
ficatul.
Nu luaţi Panadol Rapid :
- dacă sunteţi alergic la paracetamol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
(enumerate la punctul 6).
2
- dacă luați orice alte medicamente pe bază de prescripție medicală sau disponibile fără prescripţie
medicală care conțin paracetamol pentru a trata durerea, febra, simptomele de răceală și gripă, sau
medicamente pentru a vă ajuta să dormiți.
- la copii cu vârsta sub 6 ani.
Citiţi întotdeauna şi urmaţi instrucţiunile de pe ambalaj şi din acest prospect.
Atenţionări şi precauţii
Înainte de a utiliza acest medicament cereți sfatul medicului dacă:
-aveţi afecţiuni renale sau hepatice, inclusiv boli hepatice datorate consumului de alcool,
-sunteți subponderal sau subnutrit;
-consumați regulat alcool;Este posibil să fie necesar să nu mai folosiţi deloc acest medicament sau să
limitați cantitatea de paracetamol pe care o luați.
-suferiţi de artrită şi trebuie să luaţi zilnic analgezice.
-aveţi o infecţie gravă, aceasta mărind riscul apariţiei acidozei metabolice.
Simptomele acidozei metabolice includ: respiraţie adâncă, rapidă, dificilă; greaţă, vomă; pierderea poftei
de mâncare.
Contactaţi medicul imediat dacă prezentați o combinaţie a acestor simptome.
Este interzis consumul de băuturi alcoolice pe parcursul tratamentului cu paracetamol.
Vă rugăm să informaţi medicul dacă oricare din situaţiile mai sus menţionate sunt valabile sau au fost
valabile pentru dumneavoastră.
Panadol Rapid împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte
medicamente.
Deoarece conţine paracetamol efectul tratamentului cu acest medicament poate fi influenţat:
dacă luaţi metoclopramid sau domperidon – medicamente utilizate pentru tratamentul greţurilor şi
vărsăturilor.
dacă luaţi colestiramină – medicament utilizat pentru tratamentul colesteroluluicrescut.
dacă luaţi anticoagulante (medicamente folosite pentru subţierea sângelui, de exemplu warfarină sau
cumarinice) şi trebuie să folosiţi un analgezic zilnic, timp îndelungat; totuşi puteţi lua PanadolRapid
în mod ocazional.
Tratamentul zilnic cu paracetamol pe perioadă prelungită creşte riscul hemoragic al anticoagulantelor
cumarinice. Dozele ocazionale nu au efect semnificativ.
La pacienţii cu alcoolism cronic există risc de hepatotoxicitate în cazul administrării prelungite în doze mari
de paracetamol.
Riscul toxicităţii paracetamolului poate fi crescut la pacienţii aflaţi în tratament cu alte medicamente
potenţial hepatotoxice sau medicamente inductoare enzimatice.
Nu luaţi PanadolRapid concomitent cu alte medicamente care conţin paracetamol.
Dacă urmează să faceţi anumite investigaţii de laborator, informaţi-l pe medicul dumneavoastră că luaţi acest
medicament, deoarece pot să apară valori fals scăzute ale glicemiei determinate prin metoda
oxidaze/peroxidaze sau o creştere falsă a valorilor serice ale acidului uric determinat prin testul fosfotungstic.
Panadol Rapid împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Nu se cunosc interacţiuni cu alimentele sau băuturile.
Este interzis consumul de băuturi alcoolice pe parcursul tratamentului cu Panadol Rapid.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Puteţi lua ocazional acest medicament în timpul alăptării.
3
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Paracetamolul nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum să luaţi Panadol Rapid
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Comprimatele filmate de Panadol Rapid se administrează pe cale orală.
Adulţi (inclusiv vârstnici), adolescenţi şi copii cu vârsta peste 12 ani
Doza recomandată este de 2 comprimate filmate Panadol Rapid (1000 mg paracetamol) la fiecare 4-6 ore, la
nevoie. A nu se administra la intervale mai mici de 4 ore.
Nu luaţi mai mult de 8 comprimate filmate în decurs de 24 de ore.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani
Doza recomandată este de ½ - 1 comprimat filmat Panadol Rapid (250-500 mg paracetamol), la fiecare 4-6
ore, la nevoie. Panadol Rapidnu se va administra copiilor la intervale mai mici de 4 ore și nu se vor depăşi 4
comprimate filmate în decurs de 24 de ore.
Acest medicament nu este recomandat copiilor mai mici de 6 ani.
Durata tratamentului
Dacă simptomele nu se ameliorează după 3 zile de tratament, trebuie să vă adresaţi medicului.
Panadol Rapidnu se va administra mai mult de 3 zile consecutiv fără recomandarea medicului.
Nu depăşiţi dozele recomandate.
Utilizaţi întotdeauna cea mai mică doză eficientă recomandată pentru a vă ameliora simptomele.
Dacă luaţi mai mult Panadol Rapid decât trebuie
Dacă aţi luat mai multe comprimate decât doza recomandată, adresaţi-vă imediat medicului sau mergeţi la
camera de gardă a celui mai apropiat spital. Este important să-i spuneţi medicului, chiar dacă vă simţiţi bine.
În cazul unui supradozaj există riscul de insuficienţă hepatică.
Dacă uitaţi să luaţi Panadol Rapid
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta imediat ce v-aţi amintit, iar după 4-6 ore reluaţi tratamentul obişnuit.
Nu luaţi mai mult de o doză la fiecare 4 ore. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:
Foarte frecvente: care afectează mai mult de 1 pacient din 10
Frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi
Mai puţin frecvente: care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi
Rare: care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi
4
Foarte rare: care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi
Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
Încetaţi să mai luaţi Panadol Rapid şi consultaţi imediat medicul dacă observaţi următoarele reacţii
adverse care sunt rare, dar pot apărea:
reacţii alergice cum ar fi erupţii pe piele sau iritaţii cutanate, uneori însoţite de dificultăţi de
respiraţie sau umflarea buzelor, a limbii, a gâtului sau a feţei;
senzaţii de mâncărime, descuamări ale pielii sau ulcere la nivelul gurii;
vânătaie inexplicabilă sau sângerare neaşteptată;
dacă anterior aţi avut dificultăţi de respiraţie când aţi luat acid acetilsalicilic (aspirină) şi/sau alte
antiinflamatoare nesteroidiene şi acum aveţi o reacţie asemănătoare la acest medicament.
Reacţii adverse foarte rare
scăderea numărului unor celule sanguine (trombocitopenie),
erupţii trecătoare pe piele, reacţii alergice, uneori însoţite de dificultate în respiraţie sau umflarea
buzelor, limbii, gâtului sau feţei (anafilaxie),
sindrom Stevens Johnson sau necroliza epidermică toxică,
îngustarea căilor respiratorii (bronhospasm), la pacienţii cu astm bronşic indus de acid acetilsalicilic
(aspirină) sau alte antiinflamatoare nesteroidiene,
afecţiuni ale ficatului
reacții cutanate grave.
Cele mai multe raportări de reacţii adverse sunt legate de administrarea de supradoze de paracetamol.
Utilizarea pe termen lung a produselor cu paracetamol poate determina afectarea ficatului şi/sau rinichilor.
Majoritatea celor care iau aceste comprimate le tolerează fără probleme. Totuşi, în mod ocazional, unele
persoane pot avea reacţii alergice, cum sunt erupţiile cutanate. În toţi anii în care paracetamolul a fost
utilizat, au fost raportate cazuri rare de tulburări hematologice, dar acestea nu au fost neapărat cauzate de
paracetamol. Aceste efecte ar trebui să dispară o dată ce opriţi administrarea medicamentului.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile
adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5. Cum se păstrează Panadol Rapid
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 30C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Panadol Rapid
- Substanţa activă este paracetamol. Un comprimat conţine 500 mg paracetamol.
5
- Celelalte componente sunt: nucleu - amidon pregelatinizat, carbonat de calciu, acid alginic, crospovidonă,
povidonă (K-25), stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru; film - Opadry White YS-1-7003
(dioxid de titan (E 171), hipromeloză, macrogol 400, polisorbat 80), ceară Carnauba.
Cum arată Panadol Rapid şi conţinutul ambalajului
Panadol Rapid se prezintă sub formă de comprimate filmate de culoare albă, de forma unor capsule cu
marginile rotunjite, ştanţate cu „P” într-un cerc, pe una din feţe şi cu semnul “-“ de o parte şi de alta a unei
linii mediane, pe cealaltă faţă.
Cutie cu 1 blister PVC/Al cu 10 comprimate filmate
Cutie cu 1 blister PVC/Al cu 12 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 8 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 12 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PVC/Al a câte 8 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PVC/Al a câte 12 comprimate filmate
Cutie tip „portofel” cu 2 blistere PVC/Al a câte 6 comprimate filmate
Cutie tip „portofel” cu 2 blistere PVC/Al a câte 8 comprimate filmate
Cutie cu 1 blister PVC/Al/PET securizat pentru copii cu 10 comprimate filmate
Cutie cu 1 blister PVC/Al/PET securizat pentru copii cu 12 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PVC/Al/PET securizate pentru copii a câte 8 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PVC/Al/PET securizate pentru copii a câte 10 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere PVC/Al/PET securizate pentru copii a câte 12 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PVC/Al/PET securizate pentru copii a câte 8 comprimate filmate
Cutie cu 4 blistere PVC/Al/PET securizate pentru copii a câte 12 comprimate filmate
Cutie tip « portofel » cu 2 blistere PVC/Al/PET securizate pentru copii a câte 6 comprimate filmate
Cutie tip « portofel » cu 2 blistere PVC/Al/PET securizate pentru copii a câte 8 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinător al autorizaţiei de punere pe piaţă
GLAXOSMITHKLINE CONSUMER HEALTHCARE S.R.L.
Str. Costache Negri, Nr. 1-5, Opera Center One
Etaj 6 (Zona 2), Sector 5, Bucureşti, România
Fabricanţi responsabili de eliberarea seriei de produs finit
GlaxoSmithKline Dungarvan Limited
Knockbrack, Dungarvan, Co. Waterford,
Irlanda
Omega Pharma Manufacturing GmbH&Co.KG
Benzstrasse 25, 71083 Herrenberg,
Germania
SmithKline Beecham S.A.
Ctra. De Ajalvir, Km. 2.500
Alcalá de Henares 28806 (Madrid),
Spania
Acest prospect a fost aprobat în Aprilie, 2019

Produse similare

Cos de cumparaturi

Obiect sters Anuleaza

Favorite

Obiect sters Anuleaza