6
Comprimatul trebuie înghiţit cu un pahar de apă în timpul mesei sau după masă. Pentru a fi mai uşor
de înghiţit sau pentru ajustarea dozei, comprimatele pot fi divizate în două părţi egale.
Dacă sunteți adult și starea dumneavoastră nu se îmbunătăţeşte în decursul a 7 zile sau dacă se
agravează, trebuie să vă prezentaţi la medic. Dacă un copil sau un adolescent are nevoie de acest
medicament mai mult de 3 zile, sau dacă simptomele se agravează, acesta trebuie consultat de un
medic.
Vârstnici
Dacă sunteţi în vârstă, cereţi întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră înainte de a lua Adagin,
deoarece sunteţi mai predispuşi la reacţii adverse, în special la hemoragie şi perforaţie la nivelul
tractului digestiv, care pot fi letale. Medicul dumneavoastră vă va sfătui în consecinţă.
Funcţia rinichilor sau a ficatului redusă
Dacă aveţi funcţia rinichilor sau a ficatului redusă, cereţi întotdeauna sfatul medicului dumneavoastră
înainte de a lua Adagin. Medicul dumneavoastră vă va sfătui în consecinţă.
Dacă luaţi mai mult Adagin decât trebuie
Dacă ați luat mai mult Adagin decât trebuie sau dacă un copil a luat accidental acest medicament,
adresați-vă întotdeauna unui medic sau celui mai apropiat spital pentru a obține o opinie cu privire la
risc și pentru recomandări privind măsurile care trebuie întreprinse.
Simptomele supradozajului includ greață, dureri de stomac, diaree, vărsături (pot fi însoțite de sânge),
dureri de cap, țiuituri în urechi, confuzie și mișcări necontrolate ale ochilor. Pot apărea, de asemenea,
sângerări la nivelul stomacului sau intestinelor.
La doze mari și în cazuri de intoxicare gravă, au fost raportate somnolență, durere toracică, palpitații,
pierderea conștienței, excitație, dezorientare, comă, convulsii (în special la copii), slăbiciune, amețeli,
crampe (mai ales la copii), vedere încețoșată și probleme de vedere, tulburări la nivelul rinichilor,
sânge în urină, leziuni la nivelul ficatului, tensiune arterială mică, senzație de corp rece, probleme de
respirație, colorarea în albastru a buzelor, a limbii și a degetelor și creșterea tendinței de sângerare. De
asemenea, poate apare agravarea astmului bronşic la pacienţii cu astm bronşic.
Dacă uitaţi să luaţi Adagin
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o cât mai repede posibil, cu excepţia cazului în care au rămas mai
puţin de patru ore până la următoarea doză.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la
toate persoanele.
Posibilitatea de apariţie a reacţiilor adverse creşte la doze mai mari şi la o durată mai lungă de
tratament.
Medicamente precum Adagin se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord
(infarct miocardic) sau a accidentului vascular cerebral. Retenţie de apă (edem), tensiune arterială
mare şi insuficienţă cardiacă au fost raportate în asociere cu AINS.
Evaluarea reacţiilor adverse a fost făcută în funcţie de frecvenţa de apariţie a acestora. S-a utilizat
următoarea convenţie:
Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
Frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane
Mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane