Indicatii:
Inflanor conţine ibuprofen, care aparţine unei grupe de medicamente numite medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). Aceste medicamente acţionează prin reducerea durerii, febrei şi inflamaţiei.
Adulţi şi adolescenţi (vârsta 12-18 ani, greutatea corporală de 40 kg şi peste): Inflanor este utilizat pentru tratamentul simptomatic de scurtă durată al durerilor ușoare până la moderate, cum sunt:
- dureri de cap (inclusiv migrenă),
- dureri de spate și dureri ale mușchilor și articulațiilor,
- durere de dinți,
- dureri menstruale.
Inflanor ameliorează, de asemenea, durerea acută și febra asociate cu răceala obișnuită.
Inflanor 400 mg este recomandat pentru adulți și adolescenți cu greutate corporală peste 40 kg (peste 12 ani).
Contraindicatii:
Nu luaţi Inflanor:
- Dacă sunteţi alergic la ibuprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să luaţi Inflanor, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Nu luați Inflanor în ultimele 3 luni de sarcină, deoarece poate provoca tulburări cardiace, pulmonare și renale grave la copilul nenăscut.
Dacă este utilizat la sfârșitul sarcinii, poate provoca tendințe de sângerare atât la mamă, cât și la copil și poate slăbi forța contracțiilor uterine, ducând la întârzierea debutului nașterii.
Puteți utiliza ibuprofen în primele 6 luni de sarcină, dar doar după ce aţi discutat cu medicul dumneavoastră și numai atunci când este absolut necesar.
Alăptarea:
Ibuprofenul trece în laptele matern, dar este puțin probabil să aibă un efect asupra copilului alăptat atunci când este utilizat pentru tratament de scurtă durată. Cu toate acestea, dacă este prescris un tratament mai îndelungat, trebuie luată în considerare înțărcarea timpurie.
Fertilitatea:
Inflanor vă poate scădea şansele să rămâneți gravidă. Trebuie să vă informați medicul dacă intenționați să rămâneți gravidă sau dacă aveți probleme să rămâneţi gravidă.
Medicamentul aparține unui grup de medicamente (AINS) care pot afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la oprirea medicamentului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Ibuprofenul nu are, în general, efecte adverse asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, la doze mari, pot apărea reacții adverse, cum sunt oboseala și amețeala, iar capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată. Acest efect este potențat de consumul concomitent de alcool etilic.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi: dacă după 3 zile în caz de febră sau migrenă sau după 5 zile în caz de durere nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Copii şi adolescenţi: dacă la copii şi adolescenţi administrarea acestui medicament este necesară pentru mai mult 3 zile sau dacă simptomele se agravează in timpul tratamentului, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Doza de ibuprofen la copii şi adolescenţi depinde de vârsta şi greutatea corporală a pacientului.
Inflanor 400 mg nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi cu greutatea sub 40 kg sau la copii cu vârsta sub 12 ani.
Doze mai mari decât cele recomandate pot prezenta riscuri grave. Nu utilizați diferite tipuri de medicamente împotriva durerii în același timp, fără recomandarea medicului.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţa activă este ibuprofen.
Fiecare comprimat de 400 mg conţine ibuprofen 400 mg.
- Celelalte componente sunt:
Nucleu: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, hipromeloză, acid stearic, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.
Film: hipromeloză, macrogol, talc, dioxid de titan (E171).
Prezentare:
10 comprimate filmate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
.
Informatii utile despre Inflanor, 400 mg, 10 comprimate filmate, Zentiva gasiti in articolele:
.